Selectează o Pagină
Comunicat de presă: PSD Cluj

Comunicat de presă: PSD Cluj

Astăzi, 29.04.2022 președintele PSD Cluj, Alexandru Cordoș alături de subprefectul Județului Cluj, Răzvan Ciortea, consilierul județen Horea Chirtes, au participat la întâlnirea cu cetățenii comunei Sânpaul, organizată de filiala PSD Sânpaul, în vederea identificării soluțiilor necesare pentruclarificarea și rezolvarea problemelor acestora legate de legea fondului funciar.

La întâlnire au fostprezenți consilierii locali precum și primarul comunei Sânpaul

„În cadru consultărilor am identificat o serie de probleme majore cu care se confruntă cetățeniicomunei, printre care lipsa titlurilor de proprietate. Astfel, în urma acestei întâlniri s-a stabilit convocarea de urgență a comisiei locale de fond funciarsub coordonarea reprezentanțiilor Prefecturii în vederea urgentării demersurile legale pentrurezolvarea optimă a acestora.” a declarat în urma întâlnirii președintele PSD Cluj, Alexandru Cordoș.

Partidului Social Democrat Cluj va continua seria întâlnirilor cu cetățenii clujeni în vedereasoluționării problemelor legate de aplicarea legii fondului funciar

Cum poți verifica singur, online, câți ani de vechime ai până în prezent, în câmpul muncii

Cum poți verifica singur, online, câți ani de vechime ai până în prezent, în câmpul muncii

Cum puteți afla vechime în muncă
Pentru a afla ce vechime, trebuie să mai întâi să aveți un cont online pe site-ul Casei Naționale de Pensii.

Pentru a vă face un cont, trebuie să completați un formular cu date personale (nume, prenume, CNP, adresa de e-mail, adresa, actul de identitate).

Ulterior, trebuie să imprimați formularul, pe care va trebui să îl semnați olograf.

După ce ați semnat documentul, va trebui să faceți un drum până la casa teritorială de pensii. Acolo veți merge cu formularul semnat și actul de identitate.

Cererea va fi procesată de casa de pensii și, după aprobare, veți primi date de acces (numele de utilizator și parola) pe adresa de e-mail specificată în formular.

Odată primite date, vă veți putea autentifica pe site-ul CNPP. După autentificare, în meniul din stânga a paginii, trebuie să accesați butonul „Datele mele din sistemul public de pensii”.

De acolo, veți putea genera rapoarte pe diverse perioade, inclusiv rapoarte lunare cu luna a anului 2001.

Persoanele care vor să verifice vechimea muncă în dinainte de aprilie 2001 vor trebui să acceseze secțiunea „Informații din carnetul de muncă” , acolo unde vor trebui, ulterior, să genereze un nou raport actualizat.

După generarea rapoartelor pentru perioadele dorite, acestea vor apărea în contul dumneavoastră, dar va fi nevoie să așteptați 15 minute pentru ca să fie disponibil.

Subprefectul județului Cluj, Răzvan Ciortea, demarează o serie de întâlniri cu cetățenii clujeni

Subprefectul județului Cluj, Răzvan Ciortea, demarează o serie de întâlniri cu cetățenii clujeni

Organizația Județeană a Partidului Social Democrat Cluj, sub atenta coordonare a președintelui județean, Alexandru Cordoș, demarează o serie de întâlniri cu cetățenii clujeni, în vederea identificării soluțiilor necesare pentru clarificarea și rezolvarea problemelor acestora legate de legea fondului
funcțional.

Astfel, vineri, 29.04.2022, începand cu ora 11:30 va avea prima întâlnire de acest gen, cu cetățenii comunei Sânpaul, la Căminul Cultural din satul Berindu, comuna Sânpaul, întâlnire organizată de filiala Sânpaul a Partidului Social Democrat, unde vor fi prezenți consilierii judeteni împreună cu subprefectul Județului Cluj, Răzvan Ciortea și experți pe fondul funciar și cadastru.”, a anunțat biroul de preșă al PSD Cluj.

Șeful Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, pornește în audiență în teritoriu

Șeful Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, pornește în audiență în teritoriu

Șeful Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a anunțat că va relua seriile de întâlniri cu cetățenii, în fiecare comună din județ.

Tișe, a anunțat că aceste serii de întâlniri se vor desfășura pe tot parcursul anului acesta, 2022.

Totodată, șeful Consiliului Județean Cluj, a ținut să precizeze că, seria acestor întâlniri vor începe în data de 05.05.2022, începând cu orele 17:00, la Căminul Cultural din comuna Pălatca-

„Întâlnirile sunt realizate împreună cu autoritățile locale și reprezentanți ai instituțiilor cu competențe în gestionarea problemelor din mediul rural”, a făcut anunțul public, Alin Tise

 

Licu, Danileț și Sabău-Pop, avizați pentru CCR în Comisia Juridică a Camerei Deputaților

Licu, Danileț și Sabău-Pop, avizați pentru CCR în Comisia Juridică a Camerei Deputaților

Cei trei candidați pentru funcția de judecător al Curții Constituționale, Bogdan Licu, Cristi Danileț și Ioan Sabău-Pop, au primit aviz favorabil în urma audierilor din Comisia juridică a Camerei Deputaților. Plenul Camerei urmează să dea votul săptămâna viitoare.

Bogdan Licu, Cristi Danileț și Ioan Sabău-Pop, candidați pentru funcția de judecător al Curții Constituționale, în locul lui Valer Dorneanu, au primit aviz favorabil, miercuri, în Comisia juridică a Camerei Deputaților.

Votul a fost dat din perspectiva îndeplinirii condițiilor profesionale pentru a candida la această funcție, dar plenul Camerei este suveran și va decide, prin vot, asupra persoanelor care va fi numită la CCR, precizează președintele Comisiei Juridice, Laura Vicol Ciorbă.

Miercuri, Comisia juridică ia audiat pe cei trei candidați: prim-adjunctul procurorului general, Bogdan Licu, propus de PSD, judecătorul Cristi Danileț – susținut de USR și prof. univ. Ioan Sabău-Pop – din partea AUR.

Plenul Camerei Deputaților urmează să dea votul în privința celor trei candidaturi în ședința din 3 mai.

Tot în iunie expiră și mandatele judecătorilor Mona Pivniceru și Daniel Morar.

Nominalizarea pe locul Monei Pivniceru va fi făcută de către Senat. PNL o propune de senatoarea Iulia Scântei, iar USR pe fostul consilier prezidențial Péter Eckstein-Kovács, avocat.

Președintele Klaus Iohannis urmează să nominalizeze un candidat pentru locul lui Daniel Morar.