Selectează o Pagină
Preşedintele Volodimir Zelenski l-a decorat pe ministrul Apărării, Vasile Dîncu

Preşedintele Volodimir Zelenski l-a decorat pe ministrul Apărării, Vasile Dîncu

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a decorat câteva zeci de oficiali și ziariști occidentali implicați în susținerea țării sale în fața invaziei ruse.

Printre cei decorați se numără Vasile Dîncu, ministrul Apărării, și comisarul european pentru Transport, Adina Vălean

România a fost lăudată în repetate rânduri de oficialii ucraineni pentru sprijinul oferit, deși Bucureștiul a adoptat o strategie de comunicare discretă legată de o presupusă susținere militară. În schimb, oficialii români au prezentat pe larg eforturile făcute pentru a-i primi pe refugiații ucraineni și deschiderea Portului Constanța pentru exporturile de mărfuri ucrainene.

Dîncu i-a mulţumit ministrului pentru că s-a aflat printre persoanele decorate de preşedintele Volodimir Zelenski pentru contribuţia la consolidarea cooperării şi sprijinirea suveranităţii şi integrităţii Ucrainei.

 

„Primesc această distincţie în numele tuturor românilor care, din primele zile ale acestui război nedrept, au fost alături de poporul ucrainean. Solidaritatea românilor cu poporul ucrainean a fost exemplară şi va continua atât cât va fi nevoie pentru că ţările noastre sunt unite de aceleaşi valori fundamentale care stau la baza proiectului european: pace, democraţie, stat de drept”, susţine Vasile Dîncu.

Consiliul Local Huedin a refuzat să preia noua clădire cu creșă și grădinița. Csoma Botond: „Antimaghiarismul a atins un nou nivel”

Consiliul Local Huedin a refuzat să preia noua clădire cu creșă și grădinița. Csoma Botond: „Antimaghiarismul a atins un nou nivel”

După ce Consiliul local al orașului Huedin a refuzat să preia noua clădire în care își va desfășura activitatea o creșă și o grădiniță cu predare în limba maghiară, liderul UDMR Cluj, Csoma Botond, a catalogat gestul ca fiind „antimaghiar”

„Am luat act cu stupoare de decizia consilierilor locali din Huedin de a refuza preluarea campusului educațional oferit cu titlu gratuit de către Eparhia Reformată din Ardeal pentru a servi ca spațiu în care să funcționeze în condiții îmbunătățite creșa și grădinița cu predare în limba maghiară.

Respingem cu fermitate orice acuzație de segregare provenită din spațiul public românesc. Iar consilierilor care, în vederea preluării imobilului, impun condiția că în imobil să primească loc o grupa de grădiniță cu predare în limba română, le transmit din nou că acest ansamblu a fost dimensionat pentru a găzdui cele 4 grupe de grădiniță cu predare în limba maghiară, respectiv noua grupa de creșă cu predare în limba maghiară, iar finanțarea proiectului nu permite modificarea acestor parametri, adică nu se poate exclude una dintre grupe din rândul beneficiarilor.

Mai mult, Eparhia Reformată din Ardeal s-a oferit să plătească inclusiv costul întreținerii imobilelor pe o perioadă de un an”, a declarat Csoma Botond, președinte UDMR Cluj

Comunicat de Presă- PSD Cluj: „Dreptul la educație trebuie să fie asigurat tuturor copiilor, indiferent de etnie sau naționalitate”

Comunicat de Presă- PSD Cluj: „Dreptul la educație trebuie să fie asigurat tuturor copiilor, indiferent de etnie sau naționalitate”

PSD Cluj a transmis un comunicat de presă în care social-democrații clujeni vorbesc despre o societate sănătoasă și prosperă bazată pe educație.

Președinte PSD Cluj Alexandru Cordoș, este de părere că nu putem priva de la dreptul la educație pe niciun copil indiferent de etnie sau naționalitate

„O societate sănătoasă și prosperă are la bază educația! Tocmai de aceea nu putem priva de la acest drept, indiferent de considerente, niciun copil!

În cazul grădiniței nou construite în orașul Huedin, proprietate a Bisericii Reformate,
cerințele de funcționare, invocate în acest proiect, încalcă atât cadrul legal cât și pe cel etic. Proiectul prevăzut solicită finanțarea de către statul român al unei unități de învățământ cu predare strict în limba maghiară. În ceea ce privește învățământul de stat, în condițiile legii,
învățământul de toate gradele se desfășoară în limba română, sau, într-o limbă de circulație internațională. În cazul elevilor ce aparțin unor minorități, aceștia au dreptul de a învăța limba maternă și de a fi instruiți în această limbă

Aceste drepturi au fost și sunt în continuare respectate în unitățile de învățământ de
stat, din România. Avem nevoie de incluziune, de diversitate, pentru ca elevii noștrii să se dezvolte cât mai armonios și să devină cetățeni responsabili.
Decenii la rândul am militat pentru dreptul la educație, pentru viitorul copiilor noștri
și pentru egalitatea acestora, iar acest proiect contravine tuturor demersurilor. Indiferent de motivația acestor condiții, situația creată ar putea destabiliza comunitatea locală.

În calitate de consilier județean și președinte al organizației Județene PSD Cluj doresc să felicit și să vin în sprijinul deciziei și poziției adoptate de consilierii PSD Huedin, de a respinge acest proiect. Acordul de finanțarea de la bugetul local al acestei grădinițe să fie condiționat de existența claselor cu predare și în limba română, oferind astfel acces egal la
educație tuturor copiilor din orașul Huedin.

Făcând apel la principiile social-democratiei, vom continua să ne opunem inegalităților sociale și vom milita pentru egalitatea de tratament, oportunități egale pentru toți și echitatea socială reprezintă valori esențiale care întăresc democrația.

Datoria noastră este să le oferim cel mai bun mediu de dezvoltare al abilităților.
În calitate de reprezentanți ai statului, consider că datoria noastră este a interveni în acest caz pentru a asigura mecanismele ce pot permite fiecărui cetățean să își atingă potențialul. Astfel, împreună cu colegii mei social-democrați, consilierii județeni și locali din orașul Huedin
ne vom opune acestui proiect, atâta vreme cât acesta va fi bazat pe principii discriminatorii.”

◾Alexandru Cordoș
Președintele PSD Cluj

 

Ordonanța prin care se compensează prețurile la energie va fi dezbătută în ședința de guvern de Joi, 1 Septembrie 2022

Ordonanța prin care se compensează prețurile la energie va fi dezbătută în ședința de guvern de Joi, 1 Septembrie 2022

Nicole Ciucă a arătat că este convins de faptul că ministrul Energiei a finalizat toate etapele de elaborare a acestui plan pentru iarnă şi „vor avea spre analiză planul şi finalizate elementele de analiză pentru a lua o decizie pe modificarea Ordonanţei”

Șeful guvernului, Nicolae Ciucă a mai spus că mâine va avea loc o nouă şedinţă de Guvern, al cărui punct principal pe agendă va fi Ordonanţa de Guvern privind modificarea elementelor de referinţă pentru compensarea preţurilor la energie.

„Chiar când vorbeaţi dumneavoastră am primit forma finală a programului de iarnă, este finalizat, acum colegii de la Energie pun sub forma actului normativ pentru ca dumneavoastră să îl aveţi în cursul zilei de astăzi şi să îl aprobăm în timp util, dacă este avizat, chiar săptămâna viitoare, în şedinţa de guvern, dacă nu, peste două săptămâni”, a spus Virgil Popescu.

Premierul Ciucă a intervenit: „Nu, aprobarea se realizează în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare, prin Hotărâre de Guvern”.

Ministrul Energiei a arătat, despre Ordonanţa de urgenţă privind compensarea preţurilor la energie, că ”împreună cu colegiii de la Ministerul de Finanţe şi cu cei de la ANRE, au de finalizat problema acelei impozitări pe tot lanţul de producţie şi comercializare a energiei electrice”, forma finală urmând să fie prezentată în Comitetul ministerial de joi.

Șeful Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe va acorda audiențe, față în față, începând cu data de 5 august 2022 la sediu CJ Cluj

Șeful Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, aduce la cunoștința tuturor persoanelor interesate despre noul program de audiență, față de față, sediul instituției din Cluj-Napoca str Doroban nr. 106

 

Astfel că din data de 05.08.2022, în fiecare zi de luni, între orele 13:00 – 15:00, Alin Tișe va primi clujenii în audiențe

„Este important să avem o comunicare eficientă cu membrii comunității și, astfel, să le cunoaștem dorințele și solicitările. Dialogul cu cetățenii are o contribuție semnificativă în procesul decizional, hotărârile pe care le vom lua urmând a fi unele adaptate, menite să răspundă exact nevoilor. . exprimate și inițiativelor prezentate”, a transmis Alin Tișe.