de admin | apr. 30, 2024 | CLUJ
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a efectuat marți, 30
aprilie a.c., o vizită la fața locului în vederea prezentării proiectelor de modernizare, cu
fonduri europene, a drumului județean DJ 107P (DN 1) – Gilău – Mărișel – DN 1R,
respectiv a drumului județean DJ 108C Mănăstireni – Călata – Mărgău.
„Am predat astăzi două drumuri moderne cetățenilor din zona de munte a
județului. Vorbim, în acest caz, despre două proiecte extrem de importante pentru
infrastructura rutieră din zona montană a județului. Alături de proiectul nu demult
lansat, de alimentare cu apă a zonei de munte a Clujului, încheierea cu succes a
lucrărilor de modernizare și reabilitare a acestor drumuri județene este o mare reușită din perspectiva arealului vast pe care îl deservesc, cu efecte directe și imediate atât în ceea ce îi privește pe localnici, cât și pe turiștii care vizitează zona montană a Clujului.”, a declarat Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.
De o mare complexitate și anvergură, lucrările de reabilitare și modernizare a
drumului județean DJ 107P (DN 1) – Gilău – Mărișel – DN 1R, în lungime de 44,26
kilometri, au fost executate în cadrul proiectului cu finanțare europeană având ca obiect „Modernizarea și reabilitarea Traseului județean 4 format din sectoare de drum ale drumurilor județene DJ 107P și DJ 107N, parte a Traseului Regional Transilvania de Nord” .
Operațiunile, în totalitatea lor, au constat în lucrări de modernizare a platformei
drumului pe toată lungimea sectorului de drum, realizarea a 352 de accese la
proprietăți, 79 de podețe, 5,824 de kilometri de rigole de acostament, 9,543 kilometri
de șanțuri și rigole pereate, 617 metri de rigole carosabile, precum și montarea de
parapete metalici pe o lungime însumată de 15,236 kilometri. De asemenea, au fost
realizate lucrări de marcaje și semnalizare rutiere. Lucrările de reabilitare au vizat
totodată și nu mai puțin de 14 poduri.
Lucrările au fost executate de Asocierea Dacia Asphalt SRL – DP Cons SRL –
Dacia Faber SRL – Oyl Company Holding AG SRL și au o valoare totală de 104.960.152,90 lei (fără TVA).
Un alt proiect european al Consiliului Județean Cluj, care a fost finalizat și
recepționat, este cel care vizează lucrările de modernizare și reabilitare a drumului
județean DJ 108C Mănăstireni – Călata – Mărgău.
De o mare complexitate, lucrările s-au executat în baza proiectului având ca
obiect ”Servicii de actualizare expertiză tehnică, proiectare și execuție lucrări pentru modernizarea și reabilitarea drumului județean DJ 108C Mănăstireni – Călata – Mărgău, între km 36+050 și km 59+000, L=22,950 km”.
Astfel, în urma finalizării lucrărilor, sectorul de drum în lungime de aproape 23 de
kilometri a fost, inclusiv, asfaltat integral.
Operațiunile au constat în lucrări de modernizare a platformei drumului pe toată lungimea sectorului de drum, consolidarea a trei porțiuni instabile de drum, dar și
lucrări de reabilitare a suprastructurii și infrastructurii a nu mai puțin de șapte poduri.
De asemenea, au fost executate lucrări de asigurare a scurgerii apelor și a esteticii
rutiere, precum și de semnalizare și marcaje rutiere.
Investiția, în valoare de 38.149.514,11 lei (fără TVA), a fost executată de SC Diferit
AG SRL și a fost finanțată atât de la bugetul județului, cât și din fonduri europene.
de admin | apr. 30, 2024 | ADMINISTRATIV
Posesorii cardurilor-legitimație de parcare pentru persoanele cu dizabilități eliberate până la data de 1 iulie 2023 sunt rugați să se adreseze, Direcției de Asistență Socială și Medicală, până cel târziu în data de 30 iunie 2024, în vederea eliberării unui nou card-legitimație de parcare, conform cerințelor prevăzute în Ordinul nr. 163/2023 privind implementarea formatului unic al cardului-legitimație de parcare pentru persoanele cu handicap.
Cererea pentru eliberarea cardului- legitimație de parcare pentru persoanele cu dizabilități împreună cu următoarele documente: carte de identitate, certificat de încadrare în grad de handicap, o fotografie ¾ cm tip carte de identitate (electronic în format jpeg) pot fi trasmite online la adresa de email: dizabilități@dasmclujnapoca.ro sau pe Whatsapp la numărul de telefon 0735210552.
De asemenea, beneficiarul poate depune documentele mai sus amintite la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Medicală, din municipiul Cluj-Napoca, aleea Venus FN (aleea situată între nr. 20-22), ghişeul 3, după următorul program:
- Luni, marţi, miercuri între orele: 8:30 – 15:30
- Joi între orele 8:30 – 17:00
- Vineri între orele 8:30 – 14:00.
Cardurile-legitimație de parcare pentru persoanele cu dizabilități emise până în data de 1 iulie 2023 își păstrează valabilitatea până în data de 30 iunie 2024.
de admin | apr. 30, 2024 | ADMINISTRATIV
Drumul Expres Cluj-Deja a intrat în faza de studiu de fezabilitate(S.F.). Luni au fost depuse cinci oferte pentru acest proiect a cărui sumă se ridică la valoarea de 28,34 milioane de lei(fătră TVA). Finanțarea este asigurată prin FEN(Fonduri Europene Nerambursabile), au anunțat ministrul Transporturilor- Sorin Grindeanu și șeful CNAIR-Cristian Pistol, scrie Gândul.ro
75 de km de Drum Expres, pe ruta Cluj-Dej vor intra în studiu de fezabilitate. Cinci firme au depus oferte pentru elaborarea proiectului a cărui valoare este de aproximativ 30 milioane de lei. Contractul trebuie finalizat în 21 de luni, din care 18 vor fi destinate realizării studiului de fezabilitate. Acest drum asigură conexiunea cu viitorul Drum Transregio Gilău-Apahida și cu Autostrada Transilvania, scrie ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu.
Șeful CNAIR, Cristian Pistol, dezvăluie și care sunt cele cinci firme ofertante pentru elaborarea studiului:
- Asocierea DP CONSULT SA (lider) – Societatee Civilă de Avocați TEAHA & FUZESI
- Asocierea Eco GEODRUM SRLGEODRUM SRL (lider) – TEHNO CONSULTING SOLUTION SRL
- PROIECT-CONSTRUCT REGIUNEA TRANSILVANIA SRL
- Asocierea SPECIALIST CONSULTING SRL (lider) – SPECIALIST SMART GROUP SRL – PERFECT CONSULT EUROPE SRL
de admin | apr. 30, 2024 | Politic
Biroul Electoral Central a stabilit, prin tragere la sorţi, numărul de ordine de pe buletinele de vot a partidelor politice, alianţelor electorale, alianţelor politice, a organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au depus liste de candidaţi la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie 2024, precum şi a candidaţilor independenţi care participă la alegeri.
Biroul Electoral Central a publicat, luni, lista candidaturilor rămase definitive pentru alegerile europarlamentare. Potrivit deciziei BEC, 12 formaţiuni politice şi alianţe electorale şi 4 independenţi vor participa la alegerile europarlamentare, printre care și soțul Dianei Șoșoacă, Silvestru Șoșoacă.
Astfel, rămân definitive candidaturile depuse:
- Alianţa Electorală PSD PNL,
- Alianţa Dreapta Unită USR-PMP-Forţa Dreptei,
- România Socialistă,
- Alianţa AUR,
- Partidul S.O.S. România,
- Partidul Alternativa Dreaptă,
- Partidul Umanist Social Liberal,
- Partidul Reînnoim Proiectul European al României,
- Uniunea Democrată Maghiară din
- România, Partidul România Mare,
- Partidul Patrioţilor
- Partidul Diaspora Unită.
De asemenea, rămân definitive candidaturile independente:
- Pîrvănescu Paula-Marinela,
- Gheorghe Vlad-Dan,
- Ştefănuţă Nicolae-Bogdănel
- Şoşoacă Dumitru-Silvestru.
Au fost respinse candidaturile depuse de:
- Partidul Oamenilor Liberi,
- Partidul Noua Românie,
- Partidul Naţional Ţărănesc Maniu-Mihalache
Candidaţilor independenţi:
- Jurma Paul-Octavian,
- Mustăţea Ilie-Cătălin
- Mîndru Petru.
După tragerea la sorți pentru stabilirea numărului de ordine pe buletinele de vot, BEC a constatat, în şedinţa de luni, rămânerea definitivă a candidaturilor la alegerile europarlamentare şi locale din data de 9 iunie.
- poziţia 1 – UDMR;
- poziţia 2 – Alianţa Electorală PSD PNL;
- poziţia 3 – Partidul Reînnoim Proiectul European al României;
- poziţia 4 – Alianţa AUR;
- poziţia 5 – Partidul Umanist Social Liberal;
- poziţia 6 – Alianţa Dreapta Unită USR-PMP-Forţa Dreptei;
- poziţia 7 – România Socialistă;
- poziţia 8 – Partidul România Mare;
- poziţia 9 – Partidul Patrioţilor;
- poziţia 10 – Partidul Alternativa Dreaptă;
- poziţia 11 – Partidul S.O.S. România;
- poziţia 12 – Partidul Diaspora Unită.
De asemenea, candidaţii independenţi vor fi trecuţi pe poziţiile 13, 14, 15 şi 16, în ordinea înregistrării candidaturilor, respectiv Pîrvănescu Paula-Marinela, Gheorghe Vlad-Dan, Ştefănuţă Nicolae-Bogdănel şi Şoşoacă Dumitru-Silvestru.
de admin | apr. 29, 2024 | Politic
Prezent în ședința de Consiliu Local de după anunțul oficial al anulării celei de-a doua licitații pentru centura ocolitoare a municipiului, deputatul Viorel Băltărețu a acuzat administrația locală de secretomanie și lipsă de reacție.
deputat UDMR Cluj, Viorel Băltărețu, candidat la Primăria Cluj-Napoca
„Primăria se face vinovată de lipsă de transparență și un management ineficient al proiectului. Pe de o parte, anunțul oficial al anulării licitației a ajuns azi doar la câteva ziare clujene, fără nicio explicație despre motivele anulării. Apoi, i-au trebuit Primăriei mai mult de 5 luni să analizeze unica ofertă prezentă în licitație, pentru a decide anularea ei, fără să prezinte și motivele”.
Candidat la Primăria Cluj-Napoca, deputatul clujean a arătat că centura Bihariei a atras la licitație 6 ofertanți, iar inelul metropolitan al Oradei, 9 ofertanți. El a argumentat că documentația proastă pregătită de echipa din primărie e cauza principală a lipsei interesului constructorilor pentru centura Clujului.
„În studiul de fezabilitate era inclusă toată centura, de la Căpuș la Apahida – 1.4 miliarde de euro. Nu ați reușit să gasiți o soluție de finanțare. V-am propus mai multe variante, pentru cei 400 milioane de euro care lipseau, ca să scoatem toată centura la licitație o singură dată. Ați tăiat proiectul cu regula de trei simplă și l-ați împărțit în bucățele, ne-am trezit la sfârșit că nu vin constructorii. Nu sunteți în stare să puneți prețurile și condițiile corecte.”, a arătat Băltărețu.
„Am pierdut foarte mult timp, eu nu mai am încredere că puteți duce acest proiect la finalizare”, a concluzionat deputatul. El a adresat primarului o nouă invitație de a participa la dezbaterile ce au loc în această perioadă între candidații la primărie, la care, în mod tradițional, Emil Boc nu ia parte.