Alin Tișe: „Susținerea economiei reale susținerea mediului de afaceri și nicidecum fiscalitatea crescută”
Șeful Consiliului Județean Cluj Alin Tișe, susține că PNL trebuie să ia în considerare ieșirea de la guvernare, dacă PSD va ignora solicitările formațiunii liberale pe zona de fiscalitate.

„Guvernul PNL – PSD sau PSD – PNL. Oricum le-ai ordona, Guvernul este bipartid! Guvernarea trebuie să se abțină de la măsuri care lovesc direct în electoratul unuia sau altuia dintre partide. Creșterea fiscalității lovește direct în electoratul PNL. Și condamnă România la o criză profundă și recesiune”, a scris pe pagina sa de Facebook Alin Tișe.
Alin Tișe,nu este de acord cu creșterea fiscalități și este de părere că susținerea economie presupune susținerea mediului de afaceri.
„Susținerea economiei reale presupune susținerea mediului de afaceri și nicidecum fiscalitatea crescută. Asta echivalează practic cu scoaterea PNL de la guvernare! PNL trebuie să iasă de la guvernare în măsura în care guvernarea nu ține cont de prioritățile liberale și mărește fiscalitatea. Nu, nu am discutat în partid asta. Este ceea ce gândesc și ce aș face eu, dar partidul gândește cu mintea altora”, mai precizează șeful CJ Cluj, Alin Tișe