Cresc alocațiile copiilor începând cu 1 ianuarie 2024
De la 1 ianuarie, cresc alocațiile pentru copiii din România. Conform legii, alocațiile vor fi indexate cu rata inflației, la începutul anului viitor.
![]()
Ministrul Familiei, tineretului și egalității de șanse, Natalia Intotero a declarat că asigurarea acestor drepturi pentru copii este o prioritate pentru guvern. Conform calculelor Mediaflux, alocația pentru copii ar putea ajunge la 275 de lei.
„Este un document care stabileşte măsurile şi direcţiile de acţiune pentru a asigura protecția și promovarea drepturilor copilului, inclusiv ale celor din comunități vulnerabile. Documentul sintetizează prioritățile în domeniul protecției și promovării drepturilor copilului pentru următorii 5 ani, toate armonizate cu cele asumate la nivel european, eliminarea oricăror forme de violență asupra copiilor, reducerea sărăcie iși a excluziunii sociale, promovarea unor servicii și sisteme prietenoase cu copilul, protejarea și garantarea drepturilor tuturor copiilor aflați în situații vulnerabile, încurajarea implicării și participării copiilor la luarea deciziilor” a anunțat ministrul Natalia Intotero