Dotări de înaltă tehnologie pentru Ambulatoriul Spitalului Clinic de Recuperare
Opt echipamente performante vor fi achiziționate de Consiliul Județean din fonduri europene
Consiliul Județean Cluj a aprobat în cadrul ședinței ordinare ce a avut loc miercuri, 31 ianuarie a.c., proiectul de hotărâre care vizează modificarea și suplimentarea listei de echipamente medicale cu care va fi dotat Ambulatoriul Spitalului Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca.
Astfel, unul dintre echipamentele prevăzute inițial va fi înlocuit cu alte opt dotări, ce au o valoare estimată de 1.490.000 lei, la care se adaugă T.V.A., și care vor fi achiziționate în cadrul unui proiect cu finanțare europeană.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Rațiunea care a stat la baza acestei decizii a fost aceea de a asigura atât o utilizare cât mai eficientă a fondurilor europene pe care le-am atras, cât și desfășurarea actului medical în cele mai bune condiții. Avem încredere că toate dotările propuse în acest proiect vor facilita întregul proces de diagnosticare și tratare a pacienților Ambulatoriului Spitalului nostru de Recuperare.”
Cele opt echipamente de care va beneficia în plus unitatea sanitară aflată în subordinea forului administrativ județean sunt un ecograf dedicat evaluării complexe a afecțiunilor sistemice reumatologice, un sistem de examinare ultrasonografică doppler cervico-cerebrală, două defibrilatoare, două spirometre, un analizor pentru măsurarea oxidului nitric fracțional expirat și un audiometru.
Proiectul câștigat și implementat de Consiliul Județean Cluj are o valoare totală de 26.505.701,81 lei, cu TVA inclus, și este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență.