Lectorul Univ.Dr. Gheorghe Sabău de la Facultatea de Educație Fizica și Sport este câștigătorul competiției „Făget Winter Race 2023” la categoria veteranilor
Ca în ficare an, pentru pasionații de mișcare în general și alergări în special, Făget Winter Race deschide pârtia acestor concursuri
Din nefericire cei 251 de participanți confirmați de organizatori nu au avut parte de zăpadă, dimpotrivă, traseul a fost unul foarte dificil cu noroi și alunecos punând în mare dificultate concureții.
Startul și sosirea s-a dat de la frumoasa Bază sportivă Unirea din Cluj-Napoca, gazdă primitoare ca de fiecare dată.
S-a alergat pe trasee și probe diferite respectiv: semimaraton, cros de 15 și 7 km concurenții primind în kitul de înscriere tricoul evenimentului, numărul de concurs cu cipul de cronometrare, iar pe timpul și după încheierea cursei, participantii au beneficiat de:
- medalie de finsher oferită tuturor participanților care parcurg integral traseul ales,
- cronometrare electronică,
- clasamente în timp real la centrul de concurs,
- clasamente finale afișate online, diploma electronică,
- asistență medicală în zona centrului de concurs,
- puncte de alimentare și hidratare pe traseu – premii pentru locurile 1-3 OPEN la toate cele trei probe de concurs,
- diplomă oferită în cadrul festivității de premieră pentru locurile 1-3 pe categorii de vârstă, la toate cele trei probe de concurs.
L-am abordat pentru a ne oferi câteva impresii la cald pe câștigătorul categoriei veteranilor, lect.univ.dr. Gheorghe Sabău, un împătimit al rugby-ului aici într-o altă ipostază:

„Făget Winter Race este o competitie de alergare de tip trail running, care se dorește a se desfășura în condiții de iarna, cu zăpadă, temperaturi negative poate chiar ghiață, pe potecile pădurii Făget, însă anul acesta a fost total diferit. Revenind la cursă, a fost una dificilă dar frumoasă și plină de adrenalină datorită stării traseului.

Mă bucur pentru locul 1 obținut la categoria de vârstă și 24 la total la cursa de cros 7 km, însă, obiectivul meu a fost să termin cu bine, să mă bucur de mișcare, să socializez și de ce nu să motivez prin participarea mea cât mai multi prieteni și apropiați să facă la fel. Mișcarea în aer liber ar trebui să facă parte din viața fiecăruia, să înţelegem importanţa ei, iar pentru mine, a însemnat deschiderea orizontului și o viziune specială asupra vieții. Mişcarea, exerciţiul fizic sau sportul dacă vreţi nu este rezervat doar profesioniștilor. Date fiind calitățile sale și conștientizând importanţa şi rolul ei în îmbunătățirea stării de sănătate a persoanei umane, le recomand tuturor practicarea mişcării, iar răsplata va fi pe măsură.

Vreau să felicit în final pe toți participanții pentru dăruire și să aduc mulțumiri personale organizatorilor pentru tot efortul depus. Dacă vom fi sănătoși sper să ne revedem și anul viitor.”, a declara lect. univ. dr. Gheorghe Sabău, profesor la Facultatea de Educație Fizica și Sport, Univ. Bogdan Vodă

