Șeful PSD a subliniat că acordul politic semnat cu PNL rămâne în picioare, iar asta înseamnă că peste câteva luni funcția de premier va fi ocupată de un policitian din rândul social democraților.

„Conform acordului, ştiţi trecem într-o perioadă în care intoxicăm românii cu tot felul de ştiri false, intenţionat sau neintenţionat. Mi-aş dori să nu încercăm să acoperim anumite evenimente petrecute cu nişte ştiri false. Rotaţia premierilor va avea loc conform acordului politic semnat şi asumat de către coaliţie. Principiul de la care plecăm este clar cel stipulat în acord. Vă reamintesc că şi noi şi partenerii de la PNL, UDMR şi minorităţi suntem oameni politici. Sunt ferm convins că, la momentul oportun vom sta de vorbă mai în detaliu. Până atunci lucrurile sunt prevăzute într-un acord”, a afirmat Marcel Ciolacu

Preşedintele PSD a mai spus că nu pricepe de ce este în discuţie în spaţiul public subiectul rotaţiei premierilor, când acest lucru va avea loc de abia peste cinci luni.

„Nu înţeleg de ce vorbim în spaţiul public despre ce se întâmplă peste cinci luni, când priorităţile românilor sunt cu totul şi cu totul altele. De aceea mă bucur şi fac un apel şi colegilor mei din coaliţie să vedem ce avem de făcut, fiindcă venind cu anumite discuţii foarte profunde că lucrurile aşa se întâmplă sau nu se vor întâmpla aşa, începem să afectăm funcţionarea anumitor ministere şi a actului de guvernare. Suntem nişte oameni politici responsabili şi cred că trebuie să intrăm în nevoile românilor şi să terminăm cu orice fel de speculaţii în zona publică şi să ne facem treaba, cel puţin la nivelul pe care ni l-am făcut acum”, a completat Ciolacu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *