Potrivit unor surse guvernamentale, Ministerul Muncii a dezvoltat un prim proiect al Legii salarizării, care urmează să fie trimis către Banca Mondială pentru a evalua impactul său asupra bugetului.
Totodată, săptămâna viitoare, noul ministru al Muncii, Simona Bucura-Oprescu, ar avea programate discuții cu reprezentanți ai Băncii Mondiale și ai Comisiei Europene cu privire la acest proiect, transmite Agerpres.
„Există un proiect de lucru al Legii salarizării. Acesta va fi trimis Băncii Mondiale pentru a calcula impactul bugetar. Săptămâna viitoare ministrul va avea o întâlnire cu Comisia Europeană şi Banca Mondială pentru discuţii pe Legea salarizării. Acesta îşi propune să atenueze inechităţile între categoriile ocupaţionale, dar şi în interiorul aceleiaşi categorii”, au precizat sursele.