Ministrul Alexandru Rafila : Campania de vaccinare antigripală va începe de săptămână viitoare

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat vineri că săptămâna viitoare începe campania de vaccinare antigripală. Oficialul a subliniat că vaccinul va fi ridicat din farmacii, pe baza unei reţete emise de către medicul de familie pentru categoriile aflate la risc.

„Săptămâna viitoare va începe campania de vaccinare antigripală. Medicii de familie vor putea prescrie categoriilor la risc vaccinul gripal, compensat integral”, a declarat ministrul Sănătăţii

Reprezentanții Ministerului Sănătății spun că, gripa sezonieră continuă să reprezinte o ameninţare, atât pentru populaţia aparent sănătoasă cât şi pentru persoanele aflate la extremele de vârstă sau cu diverse boli cronice, prin riscurile pe care le produce prin complicaţiile produse de infecţia cu virus gripal şi deces.

„Vaccinarea anuală de rutină împotriva gripei sezoniere, cu un vaccin autorizat, cu compoziţia recomandată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii este recomandată tuturor persoanelor cu vârsta peste 6 luni care nu au contraindicaţii”, au transmis specialiştii din cadrul Ministerului Sănătăţii.

 ◾Potrivit Ministerului Sănătății, gupele la risc crescut de boală infecţioasă sunt:

  •  personal medical;
  •  persoane cu patologie cronică variată: imonosupresie congenitală şi dobândită (boli autoimune, infecţie HIV, transplant, terapie imunosupresoare) sau cu asplenie; drenaj ventricular extern; siclemie; implant cohlear;
  •  pacienţi cu boli cardiovasculare , boli respiratorii cronice, boli hepatice cronice, boli renale cronice (inclusiv dializaţi), obezitate, boli metabolice cronice, patologie;
  •  neurologică cronică, neoplazii.
  •  gravide;
  •  persoane cu boli cronice din grupa de vârstă 5 -64 de ani;