Nicușor Dan a încearcă sa-i ademenească pe susținătorii lui Călin Georgescu: „Eu am o simpatie faţă de susținătorii lui Călin Georgescu”
Precum „Lupu cu Capra”, primarul Bucureștiului care se visează președintele României, Nicușor Dan a început să își dreneze vocea precum o „soprană”, încearcă să-i ademenească pe susținătorii lui Călin Georgescu, arătându-și acum dragostea față de aceștia: „Eu am o simpatie faţă de susținătorii lui Călin Georgescu”
Să-l tragă cineva de mânecă pe acest clown. Probabil că „băiatul” i-a simpatizat pe aceștia și atunci când i-a catalogat drept: „gloată” și „adunatură”.
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Nicuşor Dan afirmă, întrebat ce crede că se va întâmpla acum cu electoratul lui Călin Georgescu, ieşit din cursă după decizia de marţi a CCR, că el are o „simpatie faţă de aceşti oameni” care sunt, în opinia sa, „legitim nemulţumiţi de modul în care s-au făcut politică şi administraţie în România până acum”
Potrivit lui Nicuşor Dan, multe din problemele ridicate de Georgescu, „inflaţie, corupţie, agricultură”, sunt „probleme foarte reale”.
„Eu am o simpatie faţă de aceşti oameni, chiar am avut nişte interacţiuni pe stradă de mai multe ori cu simpatizaţi ai lui Călin Georgescu, pentru că sunt oameni în mod legitim nemulţumiţi de modul în care s-au făcut politică şi administraţie în România până acum.
Şi multe din lucrurile pe care le-a spus Călin Georgescu în ceea ce priveşte problemele sunt foarte reale. Inflaţie, corupţie, agricultură, toate, repet, ca probleme.
Deci, este un electorat format din nişte români nemulţumiţi cărora trebuie cu toţii să ne adresăm, să le înţelegem problemele şi mai departe, fiecare dintre români va vota cum crede de cuviinţă”, a declarat, miercuri, la un post TV, Nicuşor Dan.