Primăria Cluj-Napoca a pierdut procesul cu dezvoltatorul Sile Pușcaș, pe tema parcului de pe strada Observatorului. Judecătorii din Bistrița-Năsăud au decis că terenul expropriat cu 2 milioane de euro a fost subevaluat, iar prețul real stabilit este de 23 de milioane de euro. Suspect este că de cinci luni, Curtea de Apel Cluj refuză să fixeze un termen de judecare a apelului.

Omul de afaceri Sile Pușcaș a cumpărat terenul de pe strada Observatorului, situat vis-a-vis de Spitalul de Recuperare, verificând dacă acolo poate construi. Primăria Cluj-Napoca a spus că se pot face blocuri, dar ulterior Emil Boc a decis că trebuie să facă un parc, așa că a expropriat terenul, fără să plătească prețul pieței.

Fără prea mari surprize, Primăria condusă de Emil Boc a pierdut procesul împotriva omului de afaceri Sile Pușcaș. Miza dosarului din instanță este valoarea despăgubirii pe care municipalitatea, mai exact contribuabilii, trebuie să o plătească omului de afaceri în schimbul unui teren pe care urmează să fie amenajat un parc. În vreme ce Primăria Cluj îi acordă doar 2 milioane de euro despăgubire, judecătorii au mărit suma la 23,2 milioane de euro. Mai exact, primăria vrea să plătească aproximativ 170 de euro/mp, doar că în zonă terenurile se vând cu 2.000 de euro/mp.

Tribunalul Bistrița-Năsăud i-a dat dreptate omului de afaceri, dar Emil Boc a trimis buldozerele să înceapă șantierul, pentru a arăta că nimic nu îl oprește și își va ține promisiunea, mai ales că a anunțat din campania electorală că face parc în Zorilor.

Consilierii locali din Cluj-Napoca au și ei explicații de oferit. Au aprobat despăgubirea de 2 milioane de euro, deși legea spune clar, la articolul 44, că: ”Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire”.

Așadar, instanța de judecată de la Tribunalului Bistrița-Năsăud a putut întreba experții pentru a stabili care este prețul de expropriere, ajungând la valoarea de 23,2 de milioane de euro, dar consilierii locali din Cluj-Napoca au încălcat Constituția și au băgat Clujul în acest proces care riscă să creeze un prejudiciu uriaș bugetului local

Emil Boc a reacționat după ce a aflat despre valoarea despăgubirilor și a făcut o declarație șocantă. Edilul a spus că va interveni peste judecătorii care au decis despăgubirea. Dar cum va face asta nu a mai precizat, deși mulți s-au întrebat.

Magistrații nu au fixat un termen pentru judecarea apelului, iar acest lucru a alimentat suspiciuni că instanța tergiversează dosarul, permițând astfel primăriei să continue lucrările.

Când a fost acuzată de o „inactivitate suspectă”, Curtea de Apel Cluj a explicat cum stau lucrurile, situație rar întâlnită în practica acestor instituții. Curtea de Apel a publicat un comunicat, dar a trecut cu vederea îngrijorarea principală: „De ce nu se grăbește să stabilească un termen pentru judecarea apelului?”, „O fi intervenit cineva?”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *