Vasile Dîncu spune că el a fost cel care i-a solicitat liderului PSD Marcel Ciolacu, prelungirea termenului de dezbatere pe actualele proiecte de legi trimise partidelor din coaliția de guvernare de ministrul Ligia Deca.
„Da, eu am solicitat președintelui PSD, Marcel Ciolacu, prelungirea termenelor pentru prezentarea acestor legi în coaliție și în guvern”, a mai scris profesorul Vasile Dîncu
Vasile Dîncu precizează că legile educație au suferit modificări față de variantele negociate pe vremea ministrului Sorin Cîmpeanu
„Legile au suferit completări importante şi modificări faţă de variantele negociate în exerciţiul ministrului Sorin Cîmpeanu şi acum trebuie revăzute serios pentru că sunt multe elemente de originalitate, nediscutate până acum şi care trebuie studiate şi armonizate cu restul prevederilor”.
Dâncu este de părere că aceste legi nu pot fi abordate superficial
„Fiind vorba despre viitorul României, nu cred că putem aborda politicianist sau superficial aceste legi; va trebui să ne aplecăm serios pentru ca rezultatul să fie un instrument legislativ care să reziste mai mult în timp. Sunt, în actualele proiecte de lege, elemente care au nevoie de minime studii de impact, de analize de specialitate şi chiar de consultarea unor eşantioane de părinţi, cadre didactice sau specialişti în educaţie. Pentru PSD şi pentru stânga românească, angajamentul privind educaţia este o componentă principală de program politic şi tratăm acest lucru cu maximă responsabilitate”, a adăugat Dîncu.
În aceași Fiind vorba despre legile educației, profesorul Vasile Dîncu, este de părere ca sunt „și lucruri care au infamat opinia publică” dar în același timp crede că este nevoie de o omogenizare mai mare a conținutului și o armonizare atât cu legislația actuală „dar mai ales cu perspectivele de dezvoltare a României”
„Sunt şi lucruri care au inflamat opinia publică înainte de a ajunge în transparenţă, aşa cum este eliminarea specializării învăţător-educatoare din oferta educaţională a liceelor pedagogice sau eliminarea orelor de istorie a Holocaustului din programă, dar toate aceste teme vor fi repuse în discuţie cu specialiştii şi cu colegii din coaliţie.
Sunt multe lucruri noi, în comparaţie cu variantele mai vechi, unele componente chiar originale, iar efortul celor care au lucrat în această fază este meritoriu. Însă cred că este nevoie de o omogenizare mai mare a conţinutului şi o armonizare atât cu legislaţia actuală, dar mai ales cu perspectivele de dezvoltare a României pe termen lung. Pentru ca la final să rezulte legi adaptate noilor realităţi din societate şi care pun în centrul lor elevul, studentul, cadrele didactice, dar şi interesele societăţii noastre din perspectiva viitorului pe care ni-l dorim pentru România”, a mai transmis Dîncu.