Într-o postare pe pagina de socializare, șeful Casei Nationale de Pensii Publice, Daniel Baciu, enumeră o serie de noi prevederi care aduc echitate în sistemul de pensii.
„Este un moment istoric în sistemul public de pensii! Azi în Parlamentul României a fost adoptată noua lege a pensiilor care se adresează celor aproximativ 4,8 milioane de pensionari în plată, cât și a viitorilor pensionari care vor aplica la unul din tipurile de pensii din sistemul public.
Este o lege bună pentru pensionari, la care am participat direct și nemijlocit la elaborarea ei, eliminând inechitățile din sistem acumulate de-a lungul timpului! Această lege aduce echitate în rândul pensionarilor respectând principiul la contributivitate egală pensii egale”, a scris șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu
Lege prevede o nouă formulă de calcul a pensiilor, acordarea de puncte suplimentare, reducerea vârstei de pensionare, sporul
- noua formulă de calcul a pensiilor mai echitabilă și avantajoasă pentru pensionari;
- acordarea de puncte suplimentare de stabilitate pentru cei care au realizat stagii de cotizare mai mari de 25 ani;
- reduceri din vârsta standard de pensionare pentru mamele care au născut și crescut copii;
- luarea în calculul pensiei a sporurilor nepermanente ( acordul global, al treisprezecelea salariu, prime, premii, etc.) asupra cărora s-au plătit contribuții de asigurări sociale.