Ajutor de 250 de lei pentru masa de Paște.

xr:d:DAFv1c3N0eI:429,j:8032594365375822822,t:24041012

Persoanele cu venituri reduse ce fac parte din categoriile sociale vulnerabile (pensionari, etc.) primesc o dată la două luni, câte 250 de lei pentru a-şi cumpăra alimente de bază.

Ajutor de 250 de lei pentru masa de Paște. 

Astfel, pentru anul 2024, calendarul acordării celor șase tranșe de câte 250 de lei va fi următorul: februarie, aprilie, iunie, august, octombrie, decembrie.

Peste 2.700.000 de români au carduri pentru alimente. Suma pe care o primesc în anul 2024 este de 1.500 de lei, iar banii se virează în tranșe de câte 250 de lei la fiecare două luni. Banii vor fi livrați oricând până pe data de 29 aprilie.

Categoriile de oameni care vor primii acești bani

a) Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

b) Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

c) Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

d) Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

e) Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;