Selectează o Pagină

Comunicat de presă, PSD Cluj- 1Iunie, Ziua Internațională a Copiilor

Miercuri, 1 iunie 2022, Organizația de Tineret Cluj a Partidului Social Democrat a demarat o acțiune dedicată micuților clujeni, cu ocazia Zilei Copilului, în Parcul Central Simion Bărnuțiu.

Plini de zâmbete și entuziasm, tinerii sociali-democrați au împărțit baloane colorate și au transformat Parcul Central într-o poveste, alături de personajele preferate din desenele animate Mickey & Minnie Mouse.

În plus, anul acesta, evenimentul s-a axat pe identificarea nevoilor și dorințelor celor mici dar și a părinților, pentru a trai într-un Cluj sigur și prosper.

Președintele TSD Cluj, a declarat că acțiunea de azi a fost dedicată atât copiilor cât și tinerilor și părinților acestora căci prin joc ne apropiem de valorile noastre și inocența copilăriei

„<Cum arată Clujul tău de vis?> a fost întrebarea pe care am adresat-o astăzi micuților clujeni și părinților acestora. Noi, TSD Cluj ne dorim să contribuim activ la crearea unui mediu benefic în care generațiile tinere să se poată dezvolta armonios, tocmai de aceea, alături de ceilalți membrii PSD Cluj, dorim să contribuim la identificarea unor soluții pentru problemele societății, bazându-ne pe implicare, competență și dorința de a transforma Clujul în orașul nostru de vis.

Prin prezența noastră și acțiunile demarate dorim să promovăm unitatea, curajul și puterea de schimbare.

Acțiunea de astăzi a fost dedicată atât copiilor, cât și tinerilor și părinților acestora, căci prin joc și joacă ne apropiem mai mult de valorile noastre și de inocența copilăriei!
Ziua Copilului este momentul în care ne amintim că zâmbetul și entuziasmul celor mici aduce speranță și curaj celor mari, iar noi, astăzi am primit sute de zâmbete care să ne ofere avântul necesar.”, a declarat Luana Beatrice Șerban, președinte TSD Cluj.

Președintele TSD Cluj-Napoca, Evelina Georgiana Milea, este de părere că ziua copilului este simbolul inocentei și al fericirii și al jocului

„Ziua Copilului nu este o dată oarecare, este simbolul inocenței, al fericirii, al purității și al jocului.

Se spune că suntem copii până la 18 ani. Noi credem că vârsta nu contează, iar „a fi copil” este o stare de spirit care va rămâne în noi pentru totdeauna.

Prin acțiunea noastră, TSD Cluj-Napoca, alături de TSD Cluj și prin aportul organizațiilor PSD Cluj și PSD Cluj-Napoca, am adus un zâmbet pe chipul celor mici, cei care ne aduc cea mai multă fericire!

De asemenea, i-am încurajat pe părinți și pe toți clujenii să se implice în dezvoltarea durabilă a municipiului nostru. Cu ajutorul unor roll-up-uri, ei și-au exprimat dorințele și părerile despre cum ar trebui să arate
„casa lor” și ce ar trebui îmbunătățit la „ea”. Noi vom culege aceste informații și vom lupta să le punem în aplicare.

Cu ocazia Zilei Copilului vă dorim multă sănătate, fericire și tot binele din lume, într-un municipiu demn de locuitorii săi!”, Președinte TSD Cluj-Napoca, Evelina-Georgiana Milea

Totodată, liderul PSD Cluj, Alexandru Cordoș, a afirmat că entuziasmul, inocența și curajul celor tineri ne oferă speranță

„Entuziasmul, inocența, curiozitatea și curajul celor tineri ne oferă speranță, ne aduc aminte, moment de moment, că societatea pe care o construim astăzi va rămâne moștenire generațiilor viitoare.

Este de datoria noastră să le oferim mijloacele necesare pentru a se dezvolta.

Sunt norocos că astăzi în Parcul Central, alături de foarte mulți tineri, copii, părinți și bunici am celebrat 1 Iunie „Ziua Copilului”, dar am și recepționat nevoile părinților clujeni și mesajele transmise autorităților locale cu privire la viitorul copiilor noștri.

La multi ani dragi copii, suflete tinere, să rămâneți la fel de frumoși și entuziaști. Viitorul este al vostru!

1 iunie în Cluj Napoca- Un copil. Un oraș. Un zâmbet”, a fost declarația președintelui județean PSD Cluj, Alexandru Cordoș