Gata! S-au sucit! Elevii ai căror părinți nu pot dovedi că sunt singuri obțin bursă cu o declarație notarială pe propria răspundere
În urma descrierii unor cazuri concrete de situații în care un părinte își crește singur copilul, dar nu poate dovedi aceasta cu acte, Ministerul Educației revine cu precizări. Aceștia spun că în lipsa documentelor sau dacă nu există posibilitatea de a obține aceste documente, va fi suficientă și o declarație notarială pe propria răspundere.

Reprezentații Ministerului Educației revin cu noi precizări. Aceștia spun că este de datoria adulților să se asigure că există documente care să susțină o situație. Cu toate acestea, precizează că și părinții care își cresc singuri copiii, dar nu pot dovedi cu acte, se încadrează la bursa monoparentală. În acest caz, dacă nu reușec să obțină acte, pot dovedi cu domiciliul părintelui și al copilului sau cu un extras din cartea funciară. Dacă nici această dovadă nu există, atunci va fi suficientă o declarație notarială pe propria răspundere.
„Menționăm în context că responsabilitatea adulților implică și deținerea de documente sau inițierea unor demersuri pentru a obține acele documente care pot proba diverse calități și pot asigura relații funcționale cu instituțiile statului și nu numai. În ceea ce privește situațiile descrise de dumneavoastră, ambele se încadrează la familie monoparentală, calitate ce poate fi dovedită cu domiciliul părintelui și al copilului sau un extras din cartea funciară. Dacă nici acestea nu există, poate fi suficientă și o declarație notarială pe propria răspundere a părintelui/întreținătorului”, transmite Ministerul Educației.