Investiții pe bani europeni la Aeroportul Internațional „Avram Iancu”, Cluj
În urmă cu doar câteva zile, Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj-Napoca, a anunțat semnarea contractului de proiectare și execuție pentru obiectivul de investiții „Extindere terminal pasageri plecări pe latura de Nord”.

Proiectul va fi realizat de Asocierea BOG’ART S.R.L., UTI CONSTRUCTION AND FACILITY MANAGEMENT S.A. şi ACI CLUJ S.A. împreună cu: ELECTROPROIECT S.A. – terţ şi subcontractant, GEO ARC S.R.L. terţ şi subcontractant, KONE ASCENSORUL S.A. subcontractant, POPP & ASOCIATII S.R.L. subcontractant.
Termenul de finalizare este 31 Decembrie 2023. Implementarea noului proiect presupune extinderea terminalului plecări cu aproximativ 7.200 de metri pătrați și a platformei de staționare aeronave cu aproape 9.000 de metri pătrați. Noile spații vor fi dotate cu aparate de securitate de ultimă generație de tip standard C3, urmând a fi realizate două porți de îmbarcare pentru zborurile externe și o poartă de îmbarcare pentru zborurile interne
Proiectul prin care se realizează extinderea terminalului și a platformei pentru aeronave se află în analiză la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii în vederea finanțării.
Valoarea contractului este de 225.422.225,72 lei și aproximativ 136.912.500 lei (aproximativ 60%) reprezintă finanțarea din fonduri europene și de la Bugetul de Stat.
„Investițiile care se vor face la Aeroportul Internațional Cluj ca urmare a semnării acestui contract vor asigura noi facilități pentru pasageri. Depunem toate eforturile pentru a obține finanțare din fonduri europene pentru realizarea acestui obiectiv de investiții. Felicit echipa de management și întregul colectiv pentru rezultatele obținute până acum în implementarea proiectelor realizate cu
fonduri europene”, a declarat Viorel Federiga, Președintele Consiliului de Administrație al Aeroportului Internațional Cluj.
David Ciceo a precizat că asigurarea finanțării din fonduri europene este prioritară pentru continuarea dezvoltării și modernizării aeroportului.
„Asigurarea finanțării din fonduri europene este prioritară pentru noi, în vederea continuării dezvoltării și modernizării aeroportului. Extinderea terminalului va duce la creșterea capacității de procesare și a gradului de confort al pasagerilor. Este un proiect foarte important având în vedere că în anul 2023 vom depăși 3 milioane de pasageri și estimăm creșteri ale traficului de pasageri și pentru anii următori”, a precizat David Ciceo, Director General al Aeroportului, Avram Iancu, Cluj.