Ligia Deca, arhitecta ”României Needucate”: ”Anul acesta este unul special”, cu cameră de detenție în școli

Șefa de la Educație, Ligia Deca a scos în evidență importanța măsurilor introduse în acest an școlar. După spusele acestei ministărese, școlile ar trebui să aibă mai multă putere de decizie. De altfel, acesta ar fi unul dintre motivele care au dus la introducerea sălilor de detenție.

”Au nevoie de măsuri pentru cei care deranjează ora. El este urmărit de un cadru didactic, nu se pune absență, dar se informează familia. Există și alte sancțiuni care se pot aplica. Este una dintre multele măsuri pe care regulamentul le prevede în astfel de cazuri”, a explicat ministăreasa Ligia Deca.

Citind discursul Ligiei cu ocazia începerii anului școlar te tăvălești pe jos de râs. In dorința de-a mulțumii și „capra și varza”, inteligenta a dat-o de gard. Și-a început discursul cu nostalgia vremurilor școlarizării sale. Apoi a continuat să creioneze beneficiile aduse în sistemul educațional, imediat după ce a fost „unsă” șefă de către Werner Iohannis. Drăguța a uitat că a făcut praf acest sistem.

Continuând cu „pomelnicele” pe bandă rulantă, Deca a afirmat că „Datorită investițiilor din toată țara și prin implicarea autorităților locale, școala poate sprijini atât performanța, cât și incluziunea și echitatea”. Aici a uitat să recunoască eforturile și sacrificiile părinților. Datorită investițiilor financiare și emoționale ale părinților, acești copii au ajuns la un anumit nivel educational. Care sunt măsurile administrației locale despre care Ligia Deca vorbește? Să o tragă cineva de mânecă să-i aducă aminte despre situația de promovabilitate la Evaluarea Națională și la Bacalaureat. Practic, ne sfidează inteligența.

La mijlocul discursului, ministăreasa, nu a uitat să le vorbească profesorilor: „Dragi profesori, sunteți motorul acestei lumi, sunteți ancoră și ghid spre visuri împlinite”. Acesta a fost singurul moment de reflecție și sinceritate unde Deca chiar a avut dreptate. Felicitări!

Așa cum era de așteptat orice discurs are un început, cuprins și încheiere. Cum a reușit Deca, în acest discurs, să facă legătura între copii, părinți, profesori și șeful statului, Werner Iohannis- arhitectul „României eșuate”, întrece orice limită a bunului simț. Cu siguranță nu era nici locul și nici modul de-a face un „laudațio” turistului de la Cotroceni. Inteligenta ministăreasă a uitat că se află la deschiderea anului școlar, nu la momentul recunoștinței „binefacatorului” ei

„Domnule Președinte, sunteți parte din progresul despre care am vorbit. Vă mulțumesc pentru încrederea dumneavoastră că educația merită orice efort și pentru investiția din ultimul deceniu, în crezul că educația este baza oricărei societăți prospere, bazate pe valori”, a spus, eșuata Deca

Grăitoare este poza de la festivitatea de investitură unde Ligia Deca este surprinsă închinându-se în fața lui Werner precum în vechii nobili în fața Shogunului

„Vrednic este! „