Marinela Marc: Drept la replică după ce primarul comunei Tureni a lansat „acuzații nefondate la adresa ISJ Cluj”
Ca urmare a postării publice realizate de primarul comunei Tureni pe pagina oficială a Primăriei, în care sunt lansate acuzații nefondate și calomnioase la adresa Inspectorului Școlar General și a instituției pe care o reprezintă, ne vedem nevoiți să intervenim pentru a aduce unele clarificări necesare, în spiritul corectei informări publice.
Extinderea Programului Național „Masa Sănătoasă” este reglementată prin acte normative emise de Guvernul României, iar aplicarea acestora nu este la latitudinea Inspectoratului Școlar Județean. Recenta prorogare a termenului de extindere pentru anul 2026 a fost prevăzută prin Legea 141 din 2025, care stipulează că art. 77 alin.4 din Legea Învățământului Preuniversitar (care se referă la extinderea programului cu alte școli în fiecare an), „se prorogă până la 1 ianuarie 2027”. Legea are caracter general și se aplică tuturor unităților administrativ-teritoriale din țară, nu doar comunei Tureni.
Regretăm faptul că, în locul unui dialog instituțional civilizat și al unei informări corecte, se apelează la discursuri populiste, care denaturează realitatea și creează tensiuni artificiale. Considerăm că liderii comunităților locale au responsabilitatea de a înțelege cadrul legal, de a colabora constructiv cu instituțiile statului și, mai ales, de a se documenta temeinic înainte de a face acuzații publice.
În ceea ce privește situația elevilor navetiști care nu au ajuns la școală în prima zi după vacanță, aceasta putea fi gestionată printr-o minimă colaborare instituțională și comunicare, nu prin atacuri publice menite să deturneze atenția de la problemele reale. Datele au fost transmise Inspectoratului Școlar Județean Cluj de către unitatea de învățământ, în contextul comunicării pe care instituția a avut-o cu toate școlile din județ pe acest subiect.
Ne exprimăm dezamăgirea că astfel de discursuri, lipsite de fundament și de decență, vin din partea unui reprezentant al administrației locale. Este regretabil ca un reprezentant ales să transforme o temă atât de importantă precum educația într-un prilej de atac calomnios, într-o societate democratică, în care dialogul, responsabilitatea și respectul față de adevăr sunt condiții esențiale pentru buna guvernare și pentru susținerea reală a educației.
Inspectoratul Școlar Județean Cluj rămâne dedicat sprijinirii elevilor, cadrelor didactice și comunităților, inclusiv celei din Tureni cu, bună-credință, profesionalism și respect pentru lege și invită autoritățile locale la cooperare civilizată.
Comunicare instituțională, I.Ș.J. Cluj