Metroul clujean ar avea emisă o autorizație de construire de urgență?
Șeful Consiliului Județean Cluj, Alin Tişe a semnat, marţi, autorizaţia de construire pentru trenul metropolitan, magistrală de peste 23 de kilometri, cu 19 staţii.
![]()
„Tren metropolitan Gilău- Floreşti- Cluj-Napoca- Baciu-Apahida-Jucu-Bonţida – etapa 1 a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj: Magistrala 1 de metrou şi tren metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea. Componenta 1. Magistrala I de metrou Cluj”, a transmis, marţi, Consiliul Județean Cluj, într-un comunicat de presă.
Metroul din Cluj ar avea emisă o autorizație de construire de urgență ce poate fi acordată doar pe lucrări necesare în situații de avarii, calamități sau accidente, acuză societatea civilă din Cluj-Napoca, ce a și inițiat o petiție pentru cercetarea acesteia.
Petiția lansată pe platforma Declick a fost lansată la doar câteva zile după ce s-a anunțat emiterea autorizației de construire și cu 30 de zile înainte de termenul la care primarul Emil Boc spune că vor fi începute lucrările.
„Mare veste, mare! Tișe a semnat ieri autorizația de construire a “metroului” Cum a fost asta posibil fără descărcare arheologică făcută, fără PUZ valabil, cu proiectarea în plop și chiar și fără studiile geo terminate? Pe baza unui biet Studiu de Fezabilitate? Simplu! Tișe a semnat autorizația “în regim de urgență” – procedură prevăzută în Ordinul 1943/2021 “în cazuri de avarii, accidente tehnice, calamităţi ori alte evenimente cu caracter excepţional”. Ei, așa o să fie și toată lucrarea. O cacealma la nivel de calamitate. Lucrarea nu are nici măcar Proiectul Tehnic sau DTAC-ul făcut”, scrie pe o pagină de socializare Szakats Istvan fondator al ONG Clujul Civic.
În urmă cu o săptămână, Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, s-a declarat îngrijorat privind întârzierile în execuția metroului de la Cluj, unde nu există selectat dirigintele de șantier și nu s-a delimitat zona lucrărilor. Metroul lui Boc ar avea întârzieri. El a zis că metroul de la Cluj este cel mai întârziat proiect din PNRR, unde nu avem nici contract de dirigenție de șantier