Mult așteptata carte a ostașului Ciucă va apărea la începutul lunii septembrie

Ostașul, care a umplut țara cu panouri cu o carte ce nu mai apare, a anunțat când își lansează autobiografia care nu se va numi ca pe panou.

Nicolae Ciucă, a anunțat că titlul cărţii pe care urmează să o lanseze este ”În slujba ţării”. Cartea, care este o autobiografie, va fi lansată la începutul lunii septembrie.

„Am scris această carte ca un exerciţiu de transparenţă şi dialog cu cetăţenii. Am văzut comentariile, nu mă deranjează, criticile. Am acceptat să intrăm în viaţa politică, atunci trebuie să le acceptăm pe toate cele, şi pe cele bune şi pe cele mai puţin bune”, a afirmat Nicolae Ciucă.

Referitor la cartea nelansară, Ciucă spune că este o carte autobiografică unde vorbește despre copilărie, perioada liceului militar și cariera profesională.

„Este autobiografică, nu vreau să se aştepte cineva la un bestseller, este, aşa cum am spus, o poveste a vieţii mele şi are un capitol, ultimul capitol despre cum văd eu România în următorii ani. Este un program stilizat”, a mai afirmat Nicolae Ciucă.