Oportunități de dezvoltare a comunităților din zona ruarală
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale a anunțat deschiderea selecției pentru UAT-urile din mediul rural (comune) care doresc să participe la proiectul „Furnizarea de servicii integrate în comunitățile rurale – facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente și de calitate”.
Un proiect cu o importanță pentru comunele din județul Cluj!
Ce înseamnă acest proiect?
Este cel mai amplu program social derulat până acum în mediul rural, finanțat prin Fondul Social European Plus, în cadrul Programului Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027. Bugetul total al proiectului este de 815 milioane de euro.
Obiectivul principal este reducerea sărăciei și sprijinirea incluziunii sociale prin dezvoltarea serviciilor comunitare integrate – sociale, educaționale și medicale – în 2.000 de comune
Perioada de implementare: ianuarie 2025– decembrie 2029
Grupul țintă al proiectului:
2.000 de comune din România
450.000 de persoane vulnerabile din aceste comunități, respectiv:
- Vârstnici
- Copii
- Tineri
- Persoane cu dizabilități
- Populația de etnie romă
- Familii defavorizate
10.000 de profesioniști care vor furniza servicii integrate
Acest proiect este destinat exclusiv comunelor din țara noastră!
Cum se face selecția UAT-urilor?
- Proces non-competitiv, bazat pe îndeplinirea criteriilor de eligibilitate
- Selecția se desfășoară continuu până la atingerea a 2.000 de protocoale de colaborare;
- UAT-urile suplimentare vor intra pe lista de rezervă.
UAT-urile din județul Cluj care doresc să beneficieze de această oportunitate trebuie să depună o scrisoare de intenție și documentele necesare la AJPIS Cluj.
Condițiile de eligibilitate și detaliile complete ale proiectului pot fi consultate pe site-ul Ministerului Muncii:
https://mmuncii.ro/j33/index.php/ro/transparenta/anunturi/7583-anunt-selectie-uat-comune-14032025