Pensionarii români prinși de vameșii nemți cu bijuterii în valoare de 650.000 de euro sunt Adriean Videanu și soția sa

În urmă cu trei zile, în mass-media din străinătate și din România a apărut informația că doi pensionari români au intrat în atenția vameșilor germani, pe aeroportul din München. Aceștia aveau asupra lor bijuterii în valoare de 650.000 €. Potrivit reglementărilor vamale din Germania,  importul de suveniruri fără taxe este permis pentru valori nu mai mari de 430 de euro.

Cei doi cetățeni români -a căror identitate nu a fost divulgată până acum – veneau din Elveția, iar vameșii ar fi observat la încheietura mâinii bărbatului ceasul pe care-l purta, un model Patek Philippe foarte scump, în valoare de 150.000 de euro.

Fostul ministru Adrian Videanu a fost oprit pe aeroportul din Munchen fiindcă bijuteriile pe care le căra împreună cu soția sa depășeau reglementările vamale. Contactat de presă, fostul politician spune că ar fi fost vorba de o neînțelegere și a invocat faptul că nu cunoștea legislația din Germania. Importul de suveniruri fără taxe este permis pentru valori nu mai mari de 430 de euro.

Adriean Videanu a confirmat, pentru G4Media, că a fost controlat de un vameş de pe aeroportul german şi a spus că era ”în tranzit din Elveţia spre România” și a precizat că a fost vorba despre ”o neînţelegere” cauzată de faptul că nu a ştiut legislaţia UE, care spune că taxele pentru bunuri de valoare aduse din afara UE trebuie plătite în primul stat membru în care a ajuns, şi nu în România, ţara unde are rezidenţa fiscală,

Fostul ministru al Economiei a mai spus că era vorba despre un colier pentru soţia sa şi un ceas, ambele cumpărate din Elveţia şi care erau în ambalaje, cu toate facturile aferente.

Reglementările vamale germane permit importul de suveniruri fără taxe doar până la limita de 430 de euro per persoană. Prin urmare, atât ceasul cât și colierul au fost confiscate imediat.

Ca să își recupereze bunurile, vameșii le-au cerut să plătească taxe de import de aproximativ 130.000 de euro. De asemenea, a fost deschis un proces penal fiscal, iar penalitățile finale vor depinde de veniturile lor, putând ajunge la câteva sute de mii de euro.

Adrian Videanu a declarat că a cumpărat ceasul în valoare de 150.000 de euro și colierul din Elveția. Sursele spun că este vorba despre un colier din aur alb, cu 614 diamante, 11 onixuri și 14 smaralde, în valoare de 488.000 de euro. Bijuteriile au fost confiscate și urmează să le fie înapoiate lui Videanu și soției sale abia după ce vor plăti toate taxele.