„Promenada Inimilor” pe malul Someșului
Cu ocazia Săptămânii Mondiale a Inimii, în data de 5 octombrie 2024, Primăria Cluj-Napoca, în colaborare cu Fundația Română a Inimii, cluburile Rotary din Cluj-Napoca, UMF „Iuliu Hațieganu” şi Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj continuă programul „Promenada Inimilor”, prin inaugurarea unor noi trasee pe malul Someşului.
![]()
Primele promenade au fost inaugurate în anul 2013 în Parcul Central, respectiv în parcul Rozelor. Astfel, se oferă clujenilor posibilitatea de a face plimbări pe trasee ce trebuie parcurse într-o anumită perioadă de timp, fie că este vorba despre pacienţi cu afecţiuni cardice, fie că sunt persoane sănătoase interesate de măsuri de prevenţie a bolilor cardiovasculare.
Amintim faptul că bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de mortalitate în România, dar şi în Europa, iar mersul pe jos reprezintă cel mai simplu mijloc de a preveni apariția bolilor de inimă pentru persoanele sănătoase, iar la cardiaci contribuie la scăderea riscului de apariție a unor complicații. Tot cu această ocazie, a fost refăcut traseul din Parcul Central.
Vă aşteptăm în data de 5 octombrie, ora 11, la pasarela de lângă Parcul Rozelor, pentru o plimbare pentru sănătate, pe „PROMENADA INIMILOR”.