Rareș Bogdan a recunoscut că s-a întâlnit cu Florian Coldea

După ce în urmă cu ceva timp, într-o intervenție telefonică la emisiunea „Culisele statului paralel” moderată de Anca Alexandrescu, omul de afaceri Gigi Becali a făcut o afirmație despre liberalul clujean, Rareș Bogdan care i-a lăsat mască pe toți cei prezenți în studio

„Rareș Bogdan era prieten toată ziua cu Coldea. Era pe acasă pe la el, toată ziua prieteni. Era un om care se ocupa de afacerile ale lui Niculae. Era prieten cu Coldea. Combinațiile lor”, a spus Becali

În fața valului de speculații ce îl vizează acum, fostul prim-vicepreședinte liberal, a început să „o de-a de gard”

Rareș Bogdan a recunoscut că s-a întâlnit cu Florian Coldea, dar doar de două ori. Dovada oferită de politician a constat în două capturi de ecran în care se vede un schimb de mesaje între el (Rareș Bogdan) și Gigi Becali.

„Bună Gigi Draga! M-am întâlnit cu Florian Coldea de două ori în viață, o dată la Sediul Central SRI și încă o dată la o lansare de carte la Bookfest. De două ori în viață. Atât. Îți jur pe ce am mai sfânt”, scrie Rareș Bogdan în primul mesaj, potrivit Lumea Politică.

Liberalul a mai arătat un alt mesaj în care punctează că Florian Coldea nu a mers niciodată la el acasă și că a fost victima unei dezinformări:

„Nu a fost niciodată Florian Coldea la mine acasă. Niciodată. E o dezinformare pe care cineva ți-a făcut-o. Te asigur de asta, dragă Gigi.”