Premierul Nicolae Ciucă a declarat, sâmbătă, după participarea la ceremonia comemorativă de la Mausoleul Eroilor din Mărășești, județul Vrancea, că demersul Ministerului Apărării Naționale de recurtare a rezerviștilor voluntari nu și-a atins scopul.
Întrebat despre căutarea rezerviștilor voluntari, Ciucă a declarat că „este nevoie de mai multă comunicare și mai multă prezentare a tot ceea ce înseamnă un astfel de demers” .

„Din discuții avute -primul demers, pe primul proiect de lege, numărul a fost absolut mic față de estimările pe care le aveam. S-au modificările legislative în sensul motivării celor care ar putea să opteze.

În momentul de față există un număr de 3-4 ori mai mare decât cel care se realizează în prima formă a legii, el nu și-a atins obiectivul și, din ceea ce am discutat, este nevoie de mai multă comunicare și mai multă prezentare. a tot ceea ce înseamnă un astfel de demers, care sunt benefice, activitățile, modalitățile de a putea să te înscrii la un astfel de statut”, a declarat Nicolae Ciucă în conferința de presă organizată la finalul evenimentului de la Mărășești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *