Se amână sancțiunile pentru e-Transport și e-TVA pentru 1 ianuarie 2025

Guvernul României a analizat și aprobat actul normativ elaborat de Ministerul Finanțelor prin care se aduc o serie de modificări sistemelor digitale naționale e-Transport, e-TVA, e-Factura. Astfel, se amână sancțiunile pentru e-Transport și e-TVA pentru 1 ianuarie 2025, iar utilizarea e-Factura în regim B2C devine obligatorie de la 1 iulie 2025 pentru institutele/centrele culturale ale altor state.

Potrivit Ministerului finanțelor, un alt aspect important adoptat este clarificarea ajustării plafonului lunar de 4.000 lei reprezentând venit brut realizat din salarii și asimilate salariilor, în sensul excluderii de la calculul acestuia a contravalorii tichetelor de masă, respectiv a indemnizației de hrană, după caz, acordate potrivit legii, pentru perioada iulie-decembrie 2024. Modificările vin în urma centralizării propunerilor primite ca urmare a consultărilor cu reprezentanții mediului de afaceri, respectiv: Confederația Patronală Concordia, Romanian Business Leaders, AmCham România, Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România, Forumul Investitorilor Străini.