Procurorul șef european, Condruța Kovesi a pus tunurile pe primăria Câmpulung. Șefa USR, Elena Lasconi, e acuzată de corupție și fraudă. Parchetul European (EPPO) anchetează în cadrul unui dosar penal un proiect european derulat de primăria Câmpulung, condusă de Elena Lasconi, pentru posibile fraude și deturnări de fonduri, conform România TV
EPPO a confirmat deschiderea acestei investigații care vizează proiectul european derulat de primăria Câmpulung și a precizat că prejudiciul este de peste 560.000 euro sau 2.600.000 lei.
Activitatea Elenei Lasconi, primărița din Câmpulung și candidata USR la prezidențiale, e monitorizată atent. Ancheta vizează posibile fapte de corupție și fraude îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene.
Această investigație a pornit în urma sesizărilor repetate făcute de cetățenii din Câmpulung, care au semnalat infracțiuni precum “folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art.18 alin. 1 din Legea 78/2000 și schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor sau activelor obținute ori reținute din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art. 18 2 alin. 1 din Legea 78/2000.”