Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare. Decizia nu este definitivă

Vineri, 26 aprilie 2024, magistrații Tribunalului Cluj au dat o soluție de condamnare fără acord de recunoaştere în cazul fostului ministru al Sănătății, Sorina Pintea.

Acuzația pentru care a fost condamnată fosta „ministăreasă de la Sănătate” este „luare de mită în formă continuată”

„În baza art. 396 alin. (2) C.proced. pen., cu reţinerea art. 36 alin. (1) C.pen., condamnă inculpata PINTEA SORINA, la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare în regim privativ de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art. 289 alin. (1) C.pen., cu reţinerea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. În temeiul art. 67 alin. (2) C.pen. interzice inculpatei, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice, de a ocupa o func?ie care implică exercițiul autorită?ii de stat şi de a exercita funcţia de manager în cadrul unui spital public, prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C.pen., pe o durată de 3 ani, care se execută în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C.pen”, a decis Tribunalul Cluj.

Totodată judecătorii au mai dispus luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale a sumei de 10.000 de euro, valoarea mitei pentru care este acuzată, și menținerea sechestrului asigurat asupra mai multor bunuri deținute de fosta ministăreasă

Avocații au la dispoziție 10 zile pentru a contesta prin apel decizia Tribunalului Cluj.