Spectacol, grație și energie la ULBS Dance & Gymnastics Cup

Facultatea de Știițe a Universității Lucian Blaga din Sibiu, a organizat în data de 24 aprilie 2026, Cupa internațională ULBS-Dans&gimnastic, ediția a II-a. Studenții au cucerit scena prin gimnastică și dans, iar evenimentul a devenit deja o tradiție pentru mediul universitar, care a reunit peste 15 delegații de la facultăți de educație fizică și sport din țară dar și din străinătate, precum Mexic, Italia, Polonia sau Grecia.

A fost o fuziune între rigoarea sportivă și arta coregrafică, competiția a oferit un mix spectaculos de discipline, de la gimnastică până la momente de Acro Dance și Show Dance. Juriul, format din specialiști în biomecanică și maeștri coregrafi, a punctat nu doar execuția tehnică impecabilă, ci și originalitatea compozițiilor și expresivitatea artistică a studenților. Evenimentul a transformat scena într-un spațiu al creativității fără limite, îmbinând rigoarea tehnică a gimnasticii cu expresivitatea liberă a dansului.

Clujul a fost reprezentat cu cinste de către delegația Facultății de Educație Fizică și Sport a Universității Bogdan Vodă condusă de către Lect.univ. dr. Judit Colțan, care au obținut locul I prin Micu Lorena-Eliana la secțiunea Show dance și locul II la Acro dance prin Oiegaș Andreea-Maria.

„Este mai mult decât o competiție; este un spațiu de exprimare pentru studenții sportivi care reușesc să îmbine studiile academice cu rigurozitatea antrenamentelor zilnice. Mulțumim organizatorilor pentru invitație, dar și conducerii universității noastre pentru tot sprijinul acordat.” a declarat Lect.univ. dr. Judit Colțan, antrenoarea și conducătoarea delegației.

„Studentele noastre au oferit un spectacol deosebit, în care rigoarea gimnasticii s-a împletit armonios cu creativitatea și energia show dance-ului. Vreau să le felicit pentru nivelul înalt de pregătire și pentru pasiunea pe care au transmis-o pe scenă. Astfel de evenimente confirmă statutul facultății noastre de promotor al excelenței și ne reamintesc că sportul, sub toate formele sale, rămâne un pilon esențial al educației și al dezvoltării umane.” a declarat Lect.univ. dr. Gheorghe Sabău, decanul Facultății de Educație Fizică și Sport.