Selectează o Pagină

SUA cer Ucrainei să înceapă negocierile de pace cu Rusia, FĂRĂ condiții care ar prelungi războiul. „La unii aliați a apărut o evidentă stare de oboseală”

Încă nu s-a uscat cerneala pe demisia fostului ministru al Apărării, Vasile Dîncu și asistăm la „o ipocrizie” în toată regula. Cum vine asta? Dîncu a trebuit să-și de-a demisia pentru că a vorbit despre PACE iar acum, americanii, îndeama Urcaina să accepte negocierile de pace cu Rusia?

SUA îndeamnă Ucraina să accepte negocierile de pace cu Rusia și să renunțe la condiții, în contextul în care conducerea Ucrainei a declarat că nu va discuta atât timp Vladimir Putin rămâne președinte. Prin această abordare, SUA consideră că Ucraina va continua să aibă parte de sprijin extern, în condițiile în care la unii dintre aliați „a apărut o evidentă stare de oboseală în ceea ce privește conflictul”, potrivit surselor reuters.com

În același timp, administrația de la Washington speră la o soluționare a conflictului fără incidente nucleare.

Zelenski a semnat un decret pe 4 octombrie prin care declară oficial că „discuțiile” cu Vladimir Putin sunt imposibile, în timp ce lasă deschisă oportunitatea negocierilor cu alți reprezentanți ai Rusiei.

„Suntem pregătiți pentru pace, pentru o pace dreaptă, a cărei formulă am exprimat-o de multe ori”, a transmis Zelenski.

Mihailo Podoliak, consilier al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a făcut un apel către comunitatea internațională să nu mai propună Ucrainei capitularea sub masca diplomației. Acesta a precizat că poporul ucrainean nu va accepta niciodată să piardă războiul și teritoriile care-i aparțin de drept.

Conducerea americană afirmă că refuzul categoric de a participa la negocieri din partea președintelui ucrainean  stârnește îngrijorare în zone din Europa, Africa, dar și America Latină, unde efectele războiului s-au resimțit puternic în prețurile alimentelor și a combustibilului.

În urmă cu două săptămâni, liderul republicanilor din Camera Reprezentanților, Kevin McCarthy, a spus că anticipează dificultăți în adoptarea unui pachet suplimentar de ajutor suplimentar pentru Ucraina, în cazul în care partidul său va câștiga majoritatea în camera inferioară a Congresului.

„Cred că oamenii se vor afla în recesiune și nu vor scrie un cec în alb pentru Ucraina”, a declarat McCarthy pentru Punchbowl News.