„U” Cluj va primi 2,45 milioane de euro de la bugetul local

„U” Cluj, ocupanta locului 9 în Superliga, va încasa o sumă fără precedent de la bugetul local. Primăria și Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca vor aloca fonduri nerambursabile pentru activităţi sportive, aferente anului 2024, în valoare totală de 21,8 milioane de lei, scriu cei de la gsp.ro

Dintre toate asociațiile ce vor fi remunerate, secția de fotbal a „șepcilor roșii” va beneficia de cea mai mare sumă în an electoral, 12,2 milioane de lei, fiind cea mai mare alocare financiară primită vreodată de „U” Cluj

Consilierii locali vor aproba, în ședința de luni, alocările de fonduri nerambursabile pentru cluburile sportive din oraș.

13 asociații vor beneficia de sprijin de la buget în valoare totală de 21,8 milioane de lei, cu aproape 25% mai mult decât în 2023. U Cluj va primi echivalentul a 2,45 milioane de euro.

Iată cum vor fi retribuite entitățile sportive din Cluj-Napoca în 2024:

  • 12.250.000 de lei – Asociației Sportive Fotbal Club Universitatea Cluj
  • 3.500.000 de lei – Clubului Sportiv Universitatea
  • 2.600.000 de lei – Asociației Club Sportiv U-BT
  • 585.000 de lei – Clubului Sportiv Municipal Cluj-Napoca
  • 450.000 de lei – Federației Române de Handbal
  • 360.000 de lei – Clubului Sportiv Savu Racing
  • 300.000 de lei – Federației Române de Gimnastică Ritmică
  • 180.000 de lei – Federației Române de Karate WUKF
  • 168.000 de lei – Clubului Sportiv Politehnica Cluj-Napoca
  • 150.000 de lei – Clubului Sportiv „Voința”
  • 140.000 de lei – Clubului Sportiv „Motorhome Napoca Rally Team”
  • 110.000 de lei – Clubului Sportiv CFR Cluj
  • 100.000 de lei – Clubului Sportiv Sănătatea