Reprezentanții Biroului de conducere al TNL Cluj, au declarat că au încheiat prima ședință în noua formulă. În cadrul acestui obiectiv ambițioase atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, în așa fel încât să asigure o implicare activă a organizației liberale de tineret în probleme administrative și sociale ale întregului județ.

„Am trasat deja liniile directoare ale evenimentelor viitoare pe care dorim să le implementăm. Ne dorim ca prin activitățile și evenimentele organizate să crească și să consolidăm spiritul civic al tinerilor și să asigurăm comunicarea mai facilă între factorii decizionali și cetățeni.”

Totodată, tinerii liberali, au lansat o invitație, încurajând tinerii să urmărească activitățile lor și să le transmită sugestii.

„Ușile organizației noastre sunt deschise pentru tinerii dornici de implicare”, a fost mesajul tineretului liberal clujean.

 

◾Fotografie: TNL Cluj

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *