Altă categorie de angajați care nu vor mai plăti impozit pe salarii

Facilitatea fiscală prin care o serie de angajaţi români nu vor mai plăti impozit pe salariu a fost extinsă. În prezent, angajații din IT, potrivit legislației în vigoare, sunt scutiți de la plata impozitului pe salariu.

„Acum, această facilitate va fi extinsă, de la 1 iunie, și către alte categorii de angajați. Este vorba despre salariații din IT din cadrul instituțiilor publice locale, după cum se arată în textul unui ordin iniţiat de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării.

De prevederile prezentului Ordin, iniţiat de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, beneficiază în mod egal atât angajaţii din instituţiile publice, cât şi cei din privat”, mai arată comunicatul de presă al ministerului

Cu alte cuvinte, și IT-iștii de la stat se vor bucura de aceleași privilegii fiscale, precum colegii lor ce-și desfășoară activitatea profesională în sectorul privat