Fapte nu vorbe! Șeful PNL Nicolae Ciucă prins cu „mâna în sac”
Șeful PNL Nicolae Ciucă își dă pe sub mână 20% în plus la pensia de 18 mii de lei! A vrut să dea o lege pentru Iohannis și a eșuat. Acum vrea să își crească singur pensia în Parlament.

Cum e posibil așa ceva? Printr-un amendament depus chiar de PNL în seara luni 28 octombrie la legea privind pensiile militare prin care elimină interdicția pentru mai multe categorii, printre care și parlamentarii foști militari, de a beneficia de aceste indexări. Cunoașteți alt parlamentar celebru fost militar în afară de domnul Ciucă?!
„Ca să fim clari: PSD susține proiectul de eliminare a inechităților din sistemul militar de pensii. Dar nu putem susține ca domnul Ciucă să își mărească pensia nesimțită de 18 mii de lei pe care o încasează deja cu încă 20% dintr-un foc, adică cu aproape 4 mii de lei. La loc comanda, ostaș Ciucă!”, a fost reacția președintelui Camerei Deputaților, Alfred Simonis
