Liderul PSD, Marcel Ciolacu: „Dacă rămâneam în opoziţie, începeam cu suspendarea lui Klaus Iohannis”
Șeful PSD, Marcel Ciolacu, a declarat vineri, 13 decembrie, că Partidul Social Democrat avea mai mult de câştigat dacă rămânea în opoziție şi acest lucru ar fi însemnat că urmau demersurile de suspendare a preşedintelui Iohannis.

„Să nu credeţi că ne opream uşor!”, a precizat Marcel Ciolacu.
Ciolacu, consideră că dacă rămâneau în opoziție aveau numai de câștigat.
„Important e că ne-am implicat, chiar dacă au fost, cum spunea Radu Moldovan, discuţii corecte şi libere în interiorul partidului dacă ne asumăm să intrăm la guvernare sau nu. Categoric, dacă rămâneam în opoziţie, aveam cel mai mult de câştigat. Începeam iarăşi cu suspendarea preşedintelui, să nu credeţi că ne opream uşor!”, a afirmat Ciolacu, aflat la Sălaj.
În același timp, șeful PSD este de părere că intrare PSD în arcul guvernamental a fost o decizie corectă pentru toată lumea
„Părerea mea este că a fost cea mai corectă decizie, nu pentru noi, a fost cea mai corectă decizie şi pentru primari, şi pentru preşedinţii de Consilii Judeţene, şi pentru români, pentru că România, după un an de zile, având baza acestei coaliţii, a reuşit să depăşească cea mai neagră perioadă”, a adăugat el.
Ciolacu, nu a ezitat să pună „degetul pe rana” colegilor liberali din coaliție făcând o remarcă cu subînțeles despre perioada celor doi ani în care PNL a condus Romania prin acea coaliție de dreapta
„N-am nicio reţinere şi fără să jignesc niciun coleg din interiorul PNL, a fost o guvernare dezastruoasă timp de doi ani acea guvernare de dreapta din România”, a spus el.
Totuși liderul pesedist a făcut precizarea că social-democrație sunt dispuși să facă parte dintr-o coaliție de guvernare și după alegerile din 2024 dacă românii vor considera că aceasta este calea. Lansând de înțeles că speranța lui este ca PSD să obțină peste 50% din voturile românilor.
„Ne-am asumat această coaliţie. Mergem până în 2024. Dacă românii, fiindcă ei sunt suverani, vor considera că aceasta este calea, ne vom asuma din nou o astfel de coaliţie largă. Repet, s-a dus perioada în care România îşi permitea să piardă timp”, a precizat Ciolacu.