Marian Godină: „Îi punem pe clienți să fie casieri pentru noi, gratis”

Lanțul Auchan a transmis un comunicat de presă în care vine cu explicații după ce achiziționați s-au trezit că sunt nevoiți să învețe să utilizeze singuri casele de marcat. Marian Godina a avut o postare acidă în acest sens care a devenit virală pe rețelele de socializare.

„Noua soluție de propunere fiind o abordare flexibilă, fiind formată din case self service potrivite atât pentru un număr redus de produse, cât și pentru cumpărături mai voluminoase, destinată pentru a evita formarea de cozi și pentru a reduce timpul de aștepare la caz. În funcție de dimensiunea magazinului, între 16-50 de case rapide self check-out functionează permanent în fiecare unitate.

Casele rapide self check-out sunt intuitive și ușor de utilizat, iar întregul proces de scanare a cumpărăturilor poate fi realizat în mod individual de către client sau cu ajutorul consilierilor de case, aceștia fiind permanent disponibili pentru a oferi suportul necesar.

 

În prezent, 12 dintre magazinele Auchan (hipermarketuri, supermarketuri și magazine de proximitate MyAuchan) din București, Cluj, Constanța, Brasov, Iași și Timișoara sunt deja echipate cu noul sistem de case, urmând ca până în 2025 acesta să fie disponibil în toate unitățile rețelei”, a anunțat Auchan.

Auchan a precizat și ce se întâmplă cu casierii.

„Unul dintre cele mai importante aspecte în procesul de schimbare a parcursului de case îl reprezintă transformarea și evoluția meseriei de casier, spre o profesie mult mai atractivă și dinamică. Astfel, compania investește în ample procese de formări pentru personalul din acest departament, în urma cărora aceștia vor dezvolta competențele de comunicare și relaționare necesare pentru a acorda consultanță și suport clienților.

 

‘Pentru colegii casieri, ceea ce se schimbă este modul în care relaționează cu clientul. De la o meserie tehnică, evoluăm către o meserie care se bazează pe comunicare. Practic, trecem de la o abordare tranzacțională la una relațională, pentru că meseria colegilor noștri din zona caselor de marcat devine una de suport, comunicare și acompaniere a clienților’, a declarat Ioana Tosa, Director Regional Nord”, se mai arată în comunicat.

Cunoscutul polițist Godină a avut o postare acidă în care subliniază că „dăm afară casierii și îi punem pe clienți să fie casieri pentru noi, gratis”.

„Auchan nu a fost niciodată unul dintre magazinele mele preferate, întotdeauna l-am perceput rece și neprimitor, dar cu toate astea făceam uneori cumpărături și de acolo.

Ultima dată când am mers, am observat că nu mai există case. Aveam ditamai coșul plin ochi cu tot felul de produse pe care am realizat ca va trebui să le scanez. Aveam opțiunea să abandonez coșul așa plin cum era și să îmi văd de treabă, dar nu am făcut-o gândindu-mă că un om va trebui să așeze la loc toate produsele alea adunate de prin tot magazinul.

M-am apucat să le scanez singur, stângaci, pentru că eu nu sunt casier, dar Auchan a ținut să ma transforme in unul. Nu stiu ce s-a intamplat cu acele doamne care lucrau la case, nu stiu daca au fost disponibilizate, dar sigur prin metoda asta magazinul face economie.

Economie care, cel mai probabil, se traduce in profit, cel putin eu asa o vad.

Adica dam afara casierii si ii punem pe clienti sa fie casieri pentru noi, gratis. Macar de erau produsele mai ieftine, dar sunt la fel ca inainte.

Asadar, eu nu vreau sa fiu casier gratuit pentru nimeni, nici pentru Auchan, nici pentru mine.

Aaa, ca se intampla sa intru in ditamai magazinul doar pentru cateva produse, imi si conveneaau casele alea unde imi scanam singur o apa si un bax de scutece, dar cand aveam un ditamai cosul plin preferam sa stau la o casa clasica.

Acum vor spune unii ca asta e progres, a avansat tehnologia. Eu consider ca nu e asa, ci doar s-a schimbat omul care scaneaza produsele, adica din casierita care avea un salariu sa faca asta, a devenit casier clientul, fara sa fie recompensat nici macar cu o reducere.

Daca intram in magazin, umpleam cosul, ieseam linistit si primeam un mesaj ca mi-a fost debitat contul cu contravaloarea produselor din cos, fara sa trec pe la vreo casa, as fi numit asta progres.

Dar soluția mea e simplă, nu ma mai duc la Auchan, la fel cum cei care se îngrijesc le place asta pot merge in continuare, ca doar e evoluția tehnologiei și ‘cost saving’.

Astept acum sa apara restaurantele in care mergi in spate sa-ti faci o omleta, iar la final te duci cu farfuria sa o speli” , a scris Godina.