Ministrul Educaţie, Daniel David, invită la discuții reprezentanţii sindicatelor din învăţământ.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a luat notă de declaraţia publică a sindicatelor din învăţământ, prin care se exprimă o serie de nemulţumiri, şi, în consecinţă, îi invită marţi la discuţii pe reprezentanţii acestora, a transmis biroul de presa am Ministerului Educaţie

„Analizând motivele invocate, în această fază este vorba despre lucruri relevante (pe care ministrul Daniel David le-a susţinut de la începutul mandatului său – ex: măsuri care întăresc statutul social al poziţiei de profesor) în amestec, însă, cu unele zvonuri şi interpretări eronate. Pentru a clarifica lucrurile şi a porni cu toţii de la o bază reală, reprezentanţii celor trei sindicate sunt invitaţi pentru discuţii la sediul ministerului, marţi, 17 iunie 2025, ora 17:00”, a transmis ministerul Educației într-un comunicat de presă.

Mai multe federatii din educație au anunțat mai multe  proteste în unitățile de învățământ preuniversitar dar în învățământul universitar: Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater”

„Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater” îşi exprimă totalul dezacord faţă de informaţiile apărute în spaţiul public, atribuite grupului de lucru de la Cotroceni, privind măsurile care ar urma să fie luate împotriva salariaţilor din învăţământ pentru reducerea deficitului bugetar. Aceste măsuri, dacă vor fi puse în practică, îi vor afecta grav pe colegii noştri, ceea ce va conduce inevitabil şi la afectarea calităţii actului educaţional”, afirmă reprezentanţii celor trei federaţii sindicale într-un comunicat remis vineri Agerpres.