Pensionarii care primesc bani de la stat, deși nu au muncit nicio zi
Șefa de la Ministerul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, spune că, pe un eșantion reprezentativ, a identificat mulți pensionari care iau o pensie deși nu au acest drept.

Indemnizația de handicap se acordă de la data încetării plăţii indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă sau, după caz, de la data încetării calităţii de asigurat, cu excepţia asiguraţilor pe bază de contract de asigurare socială dacă cererea a fost înregistrată în termen de 30 de zile de la data emiterii deciziei medicale de încadrare într-un grad de invaliditate, în situaţia pensiei de invaliditate.
„Am demarat controale cu privire la încadrarea în grad de handicap după sesizările primite. Până acum, verificările în 5 județe au relevat că aproximativ 1.200 de dosare aveau nereguli legate de procedurile comisiei, iar la aproape 200 există suspiciuni de documente false,” a explicat ministrul, potrivit Realitatea TV
Documente false însemană că respectivii pensionari au procurat acte false și au luat bani pe care NU îi merită la pensie. În urma acestor descoperiri, ministrul Muncii a afirmat că „au fost sesizate organele competente și sunt anchete în desfășurare pentru a adresa aceste probleme cât mai curând posibil.”