USR Cluj și-a desemnat duminică candidații pentru alegerile parlamentare.

Oplus_131072

Lista USR Cluj pentru Camera Deputaților va fi deschisă de Oana Murariu (36 dea ni), avocată, președinta filialei județene și deputată în funcție, în timp ce la Senat, primul pe listă va fi Ciprian Rus (43 de ani), IT-st, vicepreședinte al organizației județene.

USR 

“Candidez pentru un nou mandat în Parlamentul României, cu determinarea de a continua să promovez legi și amendamente care să fie adoptate și să realizez astfel un impact pozitiv pentru clujeni și pentru toți românii. Îmi doresc, de asemenea, ca echipa USR Cluj din viitorul parlament să fie și mai puternică în urma votului din 1 decembrie, ca să putem asigura o reprezentare cât mai de succes a așteptărilor clujenilor în legislativ”, a declarat Oana Murariu.

La rândul său, Ciprian Rus a subliniat că “sunt clujean de-o viață. Am crescut, am
studiat și mi-am construit o carieră în IT aici, cu peste 20 de ani de experiență. Am
absolvit facultatea de informatică la Universitatea Babeș-Bolyai, iar de atunci am
fost dedicat inovației și avansului în domeniul tehnologiei. Din viitorul parlament
vreau să accelerez transformarea administrației publice într-un partener eficient pentru cetățeni, bazându-mă pe transparență, competență și inovație.”

Cel mai tânăr candidat USR pentru viitorul parlament are 23 de ani. Este vorba de
Iustina Ardelean, licențiată șefă de promoție în științe politice și cu experiență de consilier parlamentar.

Lista candidaților USR Cluj pentru Parlamentul României a fost stabilită în urma unei campanii interne care a durat 2 săptămâni. În acest interval au fost
organizate dezbateri la care au putut participa toți candidații care s-au înregistrat în cursa internă, decizia finală fiind luată duminică, 22 septembrie, prin votul a
peste 120 de delegați din toate organizațiile din județ ale partidului.